Dr. Daniela Titel

Stomatologie Generala / Protetica mobile/restaturari mobilizabile

Dr. Daniela Titel a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de medicină “Victor Papilian”, Sibiu în anul 2000, acumuland peste 17 ani de experiență ca medic dentist. Un profesionist desăvârșit, calmă, mereu cu zâmbetul pe buze și stăpână pe sine, va ști cu siguranță să te facă să te simți confortabil, informat, în detaliu, asupra tratamentului ce îți este necesar, iar în câteva clipe vei ști că sănătatea ta este “pe mâini bune”. Cunoștințele, abilitățile, competența cât și empatia umană deosebită și dedicarea față de pacient a doctorului Titel Daniela îți va reda nu doar zâmbetul frumos și sănătos dar și încrederea în MEDIC, ca om și profesionist.

Experiența medicului este completată de o serie de studii de specialitate, astfel:

• Curs radiprotecţie în radiologia de diagnostic, 2012
• Conferinţa comună de stomatologie SRS-Gao, Italia, 2009
• Conferinţa naţională interdisciplinară de antibioterapie şi vaccinologie, 2010
• Congresul de estetică dentară-cerinţă şi necesitate, 2010
• Al III-a Congres internaţional de Estetică Dentară, 2006
• Congresul “Estetica în stomatologie”, 2008
• Cursul de “Protetică modernă de la şlefuire la cimentare”, 2006
• Cursul “Tendinţe noi în stomatologia modernă”, 2006
• Cursul “Tehnici avansate în stomatologia estetică”, 2005
• Cursul “Estetică şi funcţionalitate cu materiale şi tehnici adezive actuale 3M ESPE”
• Cursul “Restaurări coronare directe şi tehnici de lucru avansate”, 2006
• Cursul “Controverse în endodonţia modernă”, 2006
• Cursul “Anestezia locală-cel mai important aliat al medicului stomatolog”
• Toate cursurile necesare obținerii EMC
• Primul Congres cu participare internațională al Facultății de medicinii dentară “Carol Davila” , 2017
• Al XX-lea Congres internațional al UNAS, 2016
• Al XIX-lea Congres internațional al UNAS, 2016
• Simpozion “Estetica funcțională a restaurărilor pe implant”, 2015
• A III-a ediție a Simpozionului AMSMB, 2015
• A IV-a ediție a Simpozionului AMSMB, 2015
• Curs “Tratamentul și retratamentul endodontic”, 2014 și 2015

Copyright Ava Smile 2017. All rights reserved.