Dr. Andreea Calomfirescu

A absolvit Facultatea de Medicină Dentară U.M.F. VICTOR BABEȘ Timișoara în anul 2015, iar din ianuarie 2017 s-a alăturat echipei AVA SMILE. Pregătirea și competențele sale în stomatologia generală o recomandă în activitatea pe care o desfășoară în cadrul clinicii zi de zi, zâmbetele numeroșilor pacienți care au beneficiat de expertiza sa fiind cea mai puternică mărturie a profesionalismului în profesie. În anul 2017 a urmat cursul de implantologie al Prof. Dr. Emanuel Bratu (23 martie-14 iulie) în urma căruia si-a aprofundat cunoștiintele teoretice si practice.

Este foarte dedicată meseriei și mereu caută soluții prin care își poate îmbunătăți performanțele, de aceea participă în mod activ la conferințe și traininguri. Munca nu se termină odată ce iese din cabinet. Îi place foarte mult să citeaască și să aprofundeze tot ceea ce ține de profesie. Este o fire autodidactă si, pe lângă cursurile și congresele la care participă, îi place să învețe și singură.Face asta în mod firesc, cu plăcere.

Calitățile care au ajutat-o să evolueze atât profesional, cât și personal sunt seriozitatea și ambiția. În tot ceea ce face, dă dovadă de determinare, organizare, dar si empatie în comunicare. Iar faptul că si-a urmat cu o perseverență exemplară drumul profesional i-a oferit satisfacția de a face parte dintr-o echipă extrem de performantă.

În afara cabinetului, universul ei il reprezintă cei 2 copii și soțul. Găsește mereu o bucurie în timpul petrecut cu familia și o sursă de distracție în jocuri de orice fel. Iubește natura, mai ales Delta Dunării, locul copilariei ei, calatoriile, animalele chiar având un chihuahua iubitor si drăgălaș dar și mașinile, având o pasiune pentru mașinile italienești.

Cursuri și congrese internaționale unde Dr. Calomfirescu Andreea si-a completat cunoștințele:

  • Simpozionul Dental Days (2-3 aprilie 2021)
  • International Congress of Bucharest Dental Association (AMSMB)-UPDATE 2021- Latest News in Dentistry (18-20 februarie 2021)
  • A.M.S.P.P.R. ARDEAL NORD – Interferențe multidisciplinare în medicina dentară. Medicina dentară- specialitate complexă cu conexiuni interdisciplinare- de la tratamente dentare simple, clasice sau moderne, la retratamentele afecțiunilor altor sisteme ale corpului (12-13-14 noiembrie 2020)
  • Congresul de Medicină Dentară Transilvania 2020 –Premisele calității în actul medical stomatologic ( 8-10 octombrie 2020)
  • A.M.S.P.P.R. ARDEAL NORD – Interferențe multidisciplinare în medicina dentară. Noi viziuni și deziderate ale profesiei de medic dentist- de la tratamente complexe de înalte standarde la aspecte legislative și manageriale în pas cu cerințele momentului. (2019)
  • Dent4All Congres all about Dentistry- 15-18 martie 2018
  • Dent4All Congres all about Dentistry- 16-19 martie 2017
  • Implantology Course- ”current concepts in prosthodontics and dental implantology” Sitea, ICOI EUROPE ( 23 martie-14 iulie 2017)

Copyright Ava Smile 2017. All rights reserved.